Cei mai mulți oameni observă retragerea gingiilor abia în momentul în care un dinte începe să pară mai lung decât vecinii lui sau când o gură de apă rece provoacă o înțepătură scurtă, într-o zonă care până atunci nu dăduse niciun semn. Procesul se instalează lent, de-a lungul mai multor ani, motiv pentru care aproape nimeni nu îl sesizează la început. Recesiunea gingivală, cum se numește în termeni medicali, este mult mai răspândită decât se crede, iar studiile populaționale arată că peste jumătate dintre adulții trecuți de 30 de ani au cel puțin o zonă în care gingia s-a retras. Înțelegerea cauzelor contează foarte mult, pentru că de ele depinde dacă procesul poate fi oprit și ce se mai poate recupera.
Ce înseamnă, de fapt, că gingia se retrage
Într-o gură sănătoasă, gingia acoperă complet rădăcina dintelui și se oprește chiar la limita smalțului, formând o margine fermă și uniformă. Atunci când această margine coboară, o parte din rădăcină rămâne descoperită. Rădăcina nu este protejată de smalț, ci de un strat mult mai subțire și mai moale, numit cement, care se uzează ușor și lasă să treacă stimulii de temperatură spre nervul dintelui.
De aici vin și semnele pe care le recunosc majoritatea pacienților: sensibilitate la rece, la dulce sau chiar la atingerea periuței, dinți care par mai lungi, o mică „treaptă” pe care o simți cu unghia la marginea gingiei și, uneori, spații triunghiulare între dinți în care se adună resturile alimentare. Rădăcina expusă este, în plus, mult mai vulnerabilă la carii, iar cariile de colet, cum se numesc cele apărute în această zonă, avansează mai repede decât cele de pe suprafața smalțului.
De ce apare retragerea gingiilor
Rareori există o singură cauză, iar în cele mai multe cazuri sunt implicați doi sau trei factori care acționează împreună timp de ani de zile.
Periajul prea agresiv se află pe primul loc printre cauzele pe care pacienții nu le bănuiesc. O periuță cu peri tari, apăsarea puternică și mișcările orizontale, de „frecat”, îndepărtează treptat gingia exact din zonele în care este cea mai subțire, de obicei pe fața exterioară a caninilor și a premolarilor. Paradoxal, cei care își retrag gingiile în acest fel sunt adesea persoanele foarte conștiincioase cu igiena orală, convinse că o periere mai energică înseamnă dinți mai curați.
Boala parodontală este cealaltă cauză majoră și funcționează după un mecanism complet diferit. Bacteriile din placa dentară și din tartru declanșează o inflamație cronică ce distruge osul și ligamentele care susțin dintele, iar gingia coboară odată cu osul pierdut. În acest caz, retragerea gingiei este doar partea vizibilă a unei probleme care se petrece dedesubt și care trebuie tratată ca atare.
Anatomia joacă și ea un rol important. Unele persoane au, moștenit genetic, o gingie foarte subțire și un strat de os fin peste rădăcini, ceea ce le face mult mai predispuse la retragere chiar și în condițiile unei igiene corecte. Dinții poziționați mai în afara arcadei, fie natural, fie în urma unui tratament ortodontic, au adesea foarte puțin os pe fața exterioară și sunt printre primii afectați.
Fumatul reduce circulația sângelui la nivelul gingiei și maschează sângerarea, astfel încât inflamația poate avansa luni întregi fără să dea semne evidente. La acestea se adaugă factori mai puțin cunoscuți, cum ar fi un fren al buzei inserat foarte aproape de marginea gingiei, care trage de țesut la fiecare mișcare, sau piercingurile de buză și de limbă, care lovesc repetat aceeași zonă. Scrâșnitul dinților este considerat un factor care poate contribui, deși specialiștii încă discută cât de mare este rolul lui.
Se mai poate opri? Ce se poate recupera
În marea majoritate a cazurilor, retragerea gingiei poate fi oprită, cu condiția ca medicul să identifice corect cauza și ca aceasta să fie eliminată. Gingia care s-a retras deja nu mai crește însă la loc de la sine, oricât de bună devine igiena orală, iar produsele promovate online ca „regeneratoare de gingii”, uleiurile sau clătirile speciale nu pot reface țesutul pierdut.
Atunci când cauza principală este periajul, schimbarea obiceiurilor face o diferență reală. O periuță cu peri moi, mișcări blânde dinspre gingie spre dinte și renunțarea la apăsare opresc de obicei progresia, iar periuțele electrice cu senzor de presiune pot fi de mare ajutor pentru cei care nu își dau seama cât de tare apasă. Dacă retragerea este legată de boala parodontală, prioritatea devine tratamentul inflamației, prin detartraj profesional și curățarea în profunzime a rădăcinilor, urmate de controale regulate prin care medicul verifică dacă boala s-a stabilizat.
Sensibilitatea poate fi redusă cu paste de dinți speciale sau cu tratamente de desensibilizare aplicate în cabinet, iar zonele cu uzură vizibilă la colet pot fi protejate cu obturații realizate din materiale estetice. Pentru cazurile în care rădăcina expusă afectează aspectul zâmbetului sau în care gingia a devenit prea subțire ca să mai protejeze dintele, există proceduri de chirurgie parodontală prin care rădăcina poate fi acoperită, de cele mai multe ori folosind un mic fragment de țesut prelevat din cerul gurii. Rezultatele acestor intervenții depind în mare măsură de cât os a rămas între dinți, motiv pentru care o evaluare făcută din timp oferă mult mai multe opțiuni decât una amânată ani de zile.
Când merită să mergi la un control
Dacă observi că un dinte pare mai lung, că sensibilitatea la rece a apărut sau s-a accentuat ori că gingiile sângerează la periaj, o evaluare parodontală îți poate spune dacă procesul este activ, care este cauza și ce se poate face pentru a-l opri.
La Dental Praxis, în cabinetul nostru stomatologic din Timișoara, parodontologia face parte din serviciile de bază ale clinicii, iar fiecare evaluare pornește de la identificarea cauzei, nu doar de la tratarea simptomului. Ne găsești pe Str. Cluj nr. 19, Timișoara, de luni până vineri între 9:00 și 19:00.
📞 +40 744 57 39 43
✉️ office@drvaleanu.ro
🖥️ Programări online pe drvaleanu.ro